Scroll Top

Global Citizens’ Dialogue on the Future of Internet

 

Rezumat informativ

Acest briefing este produsul unui proces de producție colaborativă și îmbunătățire iterativă. Autorii principali au fost Tereza Horejsova și Stephanie Borg Psaila de la DiploFoundation („Internetul și eu”), Anouk Ruhaak („Datele mele, datele tale, datele noastre”), Chiara Ullstein și Michel Hohendanner („de la sfera publică la sfera publică digitală”) și Matthias C. Kettemann de la Leibniz Institute of Media Research („ Știri bune, știri rele, știri false, știri reale ”).
Această lucrare este acreditată sub licența Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.

Cuprins

Editorial

Bun venit la bord
Internet?!
Stai puțin, dar de ce?
Rezumat informativ

Internetul și eu
Ce este internetul?
Internetul a fost prin preajmă pentru mai mult de 50 de ani
O rețea de rețele
Cum a evoluat Internetul
Cine are acces la el?
Cine face Internetul să funcționeze?
Este Internetul bun sau rău? Identificăm câteva dintre problemele principale.

Datele mele, datele tale, datele noastre
Lăsăm o urmă online: datele
De la firimituri la profiluri
Cum sunt folosite datele despre noi
Nu totul depinde de tine
De ce e important acum
Exista modalități diferite de a privi datele
Datele ca resursă privată care poate fi deținută
Datele ca muncă
Datele ca reflecția noastră
Datele ca deșeuri
Datele ca infrastructură
Cine ar trebui să beneficieze de date (digitale)?
Și tu?

Spre o Sferă Digitală Publică puternică
Ce este și de ce este importantă?
O oportunitate nemaipomenită
De la “sfera publică” …
… la “sfera Digitală publică”
Cum putem sorta cantitatea de informații?
O sferă digitală publică sănătoasă
Știri bune, știri rele, știri false, știri reale
Ce este dezinformarea și de ce reprezintă o problemă?
Libertatea de exprimare și limitele sale
Este dezinformarea o problemă reală?
Abordarea dezinformării
Rolul statelor și al guvernelor
Rolul platformelor
Ar trebui utilizatorii să fie responsabili?
Dar societatea civilă și mass-media?
Deci, ce instrumente ar trebui să implementăm?

Guvernarea inteligenței artificiale
Ce este inteligența artificială și de ce este importantă
Dincolo de entuziasm
Domeniile actuale de aplicare a IA
Ce este Învățarea Automată?
Procesul de Învățare Automată
Câteva provocări ale Învățării Automate
Cine e responsabil?
Către reguli de guvernare a IA
Și tu?

Privind în viitor
Cine ar trebui să aibă grijă de Internet?
Ce este „guvernarea” și de ce contează?
Guvernarea Internetului 101
Noi, internetul

Vocabular

Editorial

 

Bine ați venit la bord

Cum ai desena o imagine a internetului? Poate ai desena un computer sau un telefon ori o tabletă. Poate ți-ai imagina mai multe calculatoare conectate unul la celălalt, ilustrate de linii aleatoare interconectate. Așa arată internetul pentru majoritatea dintre noi, utilizatorii. Dacă te gândești la tehnologia din spatele internetului, imaginea este corectă. Internetul este o rețea globală care conectează calculatoare și dispozitive cu fiecare dintre noi, cei care folosim internetul. De asemenea, internetul este pretutindeni: începând de la casele și birourile noastre (gândește-te la aparatele de bucătărie sau vehicule!), la spații deschise, birouri guvernamentale și transport public.
Dar pentru a înțelege imaginea de ansamblu, trebuie să privim dincolo de rețea și să ne întrebăm: ce este capabilă această rețea să facă?

Internet?!

Cine e în spatele lui și oare deține cineva Internetul? Trebuie să ne îngrijorăm cu privire la cum este administrat Internetul și, mai ales, putem avea încredere în sistem? Cine se asigură că Internetul nu este folosit pentru a ne provoca rău? Care este cel mai mare avantaj pe care îl aduce societății? În ce mod ne-a făcut viețile mai ușoare? Viețile noastre devin mai puțin private cu existența Internetului sau ne face viețile mai private și anonime? Ce putem spune despre impactul Internetului asupra economiei și angajabilității? Ne va face tehnologia să fim în plus? Suntem dependenți de Internet sau este cu adevărat cea mai utilă unealtă în foarte multe aspecte din viața noastră? Ce putem spune despre identitatea noastră online? Ce ne va permite să facem din lucrurile pe care nu le putem face astăzi și cât de sigură este în raport cu infractorii? Ce se întâmplă cu datele pe care le producem?

Stai puțin, dar de ce?!

Să facem un pas înapoi.
Aproape 55% din populația lumii este acum conectată la Internet. Chiar dacă gradele de acces și utilizare sunt diferite, Internetul reprezintă o oportunitate imensă pentru umanitate. Prin multiplicarea rețelelor, posibilitatea de a fi conectat aproape instant la informație și alți oameni, Internetul a revoluționat relațiile umane și societatea, până la punctul în care este perceput ca spațiu pentru apariția unei societăți cu libertate și egalitate între toate ființele umane. Totuși, deși umanitatea beneficiază de pe urma acestor progrese, dezavantajele devin mai vizibile. Siguranța utilizatorilor de Internet, dependența, protecția datelor și dezinformarea sunt toate subiecte asupra cărora trebuie să se ia decizii politice care vor ghida viitorul Internetului.
Dialogul Global al Cetățenilor asupra Viitorului Internetului urmărește să introducă cetățenii în bucla deciziilor asupra acestui viitor, al viitorului tău. Al viitorului nostru. De la zone foarte conectate la cele mai puțin conectate, fiecare ființă umană este cumva afectată de ceea ce se întâmplă pe net. Acest dialog angrenează mii de cetățeni obișnuiți din jurul lumii și acoperă zeci de țări, pentru a deschide un canal de comunicare între tine și factorii de decizie. Este cea mai mare deliberare cetățenească din istorie. Și prima pe Internet la scară globală.
Motivul pentru care te-am invitat este pentru că vrem să-ți exprimi speranțele, fricile și recomandările asupra viitorului pe care îl vrei pentru Internet. O să ducem rezultatele acestei discuții către factorii de decizie și le vom oferi materiale de primă clasă pentru a le oferi suport pentru discuții și decizii. Vor vedea puterea includerii tale în această discuție.
Aceste materiale vor alimenta discuțiile din cadrul Forumului asupra Guvernanței Internetului care oferă, de asemenea, părților interesate din toate țările, inclusiv țările în curs de dezvoltare, oportunitatea de a se angaja în dezbaterea asupra guvernanței Internetului și care contribuie la consolidarea capacităților, permițând acestor părți interesate să dezvolte cunoștințe și abilități care le vor facilita participarea în instituții și înțelegeri deja existente asupra guvernanței Internetului, înțelegeri comune și schimb de cunoștințe despre cum să maximizeze oportunitățile legate de Internet, și să adreseze riscurile și provocările. Acesta este motivul pentru care vocea ta și vocea cetățenilor din țara ta sunt cruciale pentru a schimba elaborarea politicilor la nivel global, național și regional.
Acesta este motivul pentru care ești invitat să te alături discuției globale.
Suntem pe punctul de a ne îmbarca într-o călătorie care ne va duce la originea trecutului nostru digital, înapoi în prezent și apoi în viitor. Vom începe prin a discuta ce este Internetul pentru tine și cum pandemia de COVID19 a afectat relația ta cu el. Ne vom concentra apoi asupra întrebării despre ce este o identitate digitală bună. În special, vom discuta despre întrebări asupra gestionării datelor noastre. Apoi ne vom muta către discuția despre provocările moderne ale informației și despre Internet, dacă ar trebui să avem încredere în el sau nu. Următorul subiect care va beneficia de atenția noastră este așa numita “Inteligență artificială” și administrarea ei. La final vom adresa întrebări pe termen lung și vom vorbi despre cum luăm decizii asupra viitorului Internetului.

Rezumatul informativ

Textul pe care îl ai în mână sau pe ecran este aici pentru a te ghida prin jungla foarte complexă a subiectului pe care îl vom discuta. Te va ajuta să înțelegi conceptele și discuțiile. Informațiile de aici nu țintesc să fie exhaustive, își doresc să îți ofere setul de unelte necesare pentru a înțelegere discuțiile majore care au loc în zilele noastre și în anii viitori.
Dacă aceste informații sunt prea lungi pentru tine, nu te îngrijora, vei avea la dispoziție un rezumat în ziua de deliberare și vor fi abordate și de către facilitatorul grupului tău.
Bun venit la bord și mulțumim pentru că ești aici!

Eu și Internetul

Ce este Internetul?

Internetul este o rețea globală care conectează calculatoarele și dispozitivele cu fiecare dintre noi, și fiecare dintre noi folosim Internetul. De asemenea, internetul este pretutindeni: începând de la casele și birourile noastre (gândește-te la aparatele de bucătărie sau vehicule!), la spații deschise, birouri guvernamentale și transport public.
Practic, Internetul funcționează pe trei nivele, așa cum este ilustrat în imaginea următoare:

01
  1. Infrastructura de telecomunicații (jos) sau stratul fizic prin care trece traficul de Internet (cabluri și linii, modemuri și routere);
  2. Protocoalele de Internet (IP) (mijloc) sau stratul de transport, incluzând sistemul de nume de domeniu (DNS – agendă), zona rădăcină și standarde tehnice și web (software-ul care face Internetul să funcționeze) care permit informației să-și găsească drumul/calea.
  3. Conținutul și aplicațiile (sus) sau stratul aplicațiilor. Acestea sunt, de exemplu, website-uri și servicii pe care le folosești pe Internet, platformele tale de social media sau video, etc..

Internetul este prin preajmă de mai mult de 50 de ani

Internetul a fost inventat de oamenii de știință care au vrut să-și lege calculatoarele între ele. Ei au început curând să descopere un potențial extins pentru acest proiect timpuriu și au găsit o modalitate prin care calculatoarele împărtășeau informații, similar cu ce făceau telegraful sau telefonul în anii anteriori. Ideea inițială era ca această rețea să stabilească o rețea de comunicații militare sigură și rezistentă. Cu timpul, natura ‘descentralizată’ a rețelei a devenit evidentă: dacă o parte a rețelei se strica, restul putea continua să funcționeze.

O rețea de rețele

Așadar, cum a fost construită rețeaua? Conectarea calculatoarelor a fost relativ ușoară: cablurile ar fi făcut treaba. Conectarea unui computer de pe un continent, la alt computer de pe alt continent, cu un ocean între ele, a fost, de asemenea, simplă. Cablurile au fost instalate sub apă la cel mai adânc nivel, care, apropo, este sistemul pe care încă îl folosim azi.

Ca informația să treacă prin cabluri, oamenii de știință au trebuit să inventeze un limbaj al calculatoarelor care ar scinda informația în bucăți mai mici, ar trimite-o prin cabluri și ar reasambla-o odată ce a ajuns la destinație.
Cum știu bucățile mici unde să meargă? Oamenii de știință au inventat și o agendă (carte de adrese/carte de contacte) pentru Internet, lucru care a ușurat, pentru noi, direcționarea informației către o anumită adresă de e-mail sau cererea browserelor noastre de a ne duce la un anumit website.

Cum a evoluat Internetul

Datorită rețelei, a limbii și a agendei, suntem astăzi capabili să folosim rețelele sociale, să comunicăm prin e-mailuri și alte platforme, să căutăm informații, să ascultăm muzică, să vizionăm videoclipuri, să cumpărăm bunuri și servicii … Internetul a schimbat și a îmbunătățit activitatea marilor industrii, precum producția, asistența medicală și transporturile, precum și a administrației publice și guvernelor.

Care este diferența dintre Internet și World Wide Web?
Termenii Internet și World Wide Web (www) sunt, câteodată, folosiți interschimbabil. În realitate, înseamnă lucruri diferite. Internetul este infrastructura care conectează totul; www este doar una din multe aplicații ale Internetului pe care o folosim pentru a comunica, accesa website-uri, etc. Gândește-te la sistemul poștal: Internetul este similar cu o rețea de oficii poștale și cutii de scrisori, în timp ce www este similar cu scrisorile și coletele pe care le trimitem prin acel sistem. În același timp, www este probabil aplicația care a crescut exponențial utilizarea Internetului.

minute-2020

Cine are acces la el?

Jumătate din populația lumii ia Internetul de bun. Și totuși, cealaltă jumătate încă nu are acces la Internet, și, așadar, nu poate culege aceleași beneficii. Într-o serie de țări în dezvoltare, infrastructura de bază- ca electricitatea- pur și simplu nu există. Din moment ce resursele țărilor pot fi extrem de limitate, guvernele pot înclina mai mult să cheltuiască puținele resurse disponibile pentru a remedia probleme ca lipsa alimentelor sau sărăcia. În câteva țări unde o conexiune la Internet este disponibilă, costul acestui serviciu poate fi extrem de ridicat (uneori costând echivalentul unui salariu pe o lună sau mai mult). Cum investițiile pentru a construi infrastructură în aceste zone trebuie să fie ridicate și cadrul legal poate fi complicat, companiile nu sunt înclinate să scadă costurile de acces la Internet și guvernele pot să nu fie în poziția de a investi sumele necesare.
Deși accesibilitatea este principala provocare, poate fi surprinzător să aflăm că unii oameni nu pot găsi conținut în limba pe care o înțeleg. (50 % este în Engleză și doar 2% în Chineză). Și, deși unii ar putea înțelege una sau mai multe dintre cele mai frecvente limbi folosite pe internet, grupurilor defavorizate le poate fi prea dificil să învețe să folosească internetul.

Cine face Internetul să funcționeze?

  • Guvernele crează sau adaptează reguli pentru a permite comerțului online să se dezvolte, pentru a oferi destule stimulente sectorului privat să investească și pentru a reglementa alte zone ale Internetului. Unele guverne folosesc Internetul pentru a lansa atacuri cibernetice or pentru a-i suprima pe cei care se plâng de comportamentul guvernului lor.
  • Societatea civilă vorbește în numele utilizatorilor și așa, organizații din societatea civilă alertează guvernele și companiile cu privire la orice nedreptate de care am putea suferi sau pornesc alarma când drepturile utilizatorilor trebuiesc protejate. Unele organizații sunt mai active decât altele.
  • Prin cercetare, mediul academic și instituțiile sale contribuie cercetând problemele dincolo de aspectele comerciale. Ei reflectă asupra teoriilor ce stau la baza funcționării lucrurilor, și, în multe cazuri, le aplică la scenarii reale.
  • Comunitatea tehnică și sectorul privat împing granițele a ceea ce poate face pentru noi tehnologia azi și mâine și în următorii 5, 15 sau 50 de ani (gândește-te la inteligența artificială sau la realitatea virtuală). Uneori, grăbirea lansării noilor produse devine atât de intensă încât alte aspecte, cum ar fi posibilitatea ca produsele să fie atacate, nu este testată îndeajuns (acesta fiind motivul pentru care ni se cere deseori, în fereastra de pop-up ocazională, să instalăm actualizări de securitate sau îmbunătățiri).

Fiecare dintre părțile implicate, numite, de asemenea, stakeholderi, are un rol de jucat; fiecare stakeholder este, de asemenea, interesat în dezvoltarea obiectivelor viitoare, care adaugă complexitate acestui răspuns.

Este Internetul bun sau rău? Identificăm câteva dintre problemele principale.

În lumea offline, multe dintre lucrurile pe care le folosim în viața de zi cu zi pot fi utilizate de răufăcători. De exemplu, folosim banii pentru a cumpăra bunuri și servicii. Dar banii pot fi folosiți și pentru a-i exploata pe alții sau pot fi furați. Asemănător, un computer poate fi folosit de copii pentru a învăța lucruri noi, dar poate fi folosit și de către infractori pentru a lua contact neadecvat cu copiii (nu fiecare risc se manifestă, în realitate). Social media este folosită în general pentru a comunica cu familia și prietenii, dar poate fi folosită și pentru a răspândi ură sau pentru a-i agresa pe ceilalți.

În cadrul Dialogului Global al Cetățenilor asupra Viitorului Internetului, vrem să ne concentrăm pe următoarele subiecte, care sunt în centrul procesului de luare a deciziilor și care vor beneficia foarte mult de vocile articulate ale cetățenilor lumii, ale opiniilor tale. Aceste subiecte sunt:

„Datele mele, datele tale, datele noastre”. Acest lucru ne va face să abordăm următoarea întrebare: „Ce ar trebui să se întâmple cu datele produse de noi și de alții?”

Asigurarea unei Sfere Publice Digitale puternice. Întrebarea principală este: „Cum să luptăm împotriva răspândirii informațiilor false online și a consecințelor acestora?”

Explorarea și guvernarea Inteligenței Artificiale. Întrebarea principală aici va fi să înțelegeți speranțele și temerile cu privire la IA și prioritățile pe care le vedeți la nivel internațional.

Datele mele, datele tale, datele noastre

Lăsăm o urmă online: datele

De fiecare dată când deschidem un browser web, efectuăm o căutare, ne conectăm la o platformă de socializare sau chiar verificăm vremea online, lăsăm „firimituri” digitale. Trackerele site-urilor și cookie-urile le permit să urmărească cât timp petreceți pe o pagină, cât vă ia să citiți un articol, ce videoclipuri vizionați etc. În fiecare zi sunt create și stocate aproximativ 2,5 quintilioane de octeți de date. Este echivalentul a aproximativ o oră de videoclipuri de înaltă rezoluție, pentru fiecare persoană de pe planetă, creată în fiecare zi.

Trackerele web

Trackerele web sunt bucăți de cod care înregistrează preferințele dvs. online. Un exemplu celebru de web tracker este „cookie-urile de internet”: containere mici de date care permit site-urilor web să salveze date despre dvs. pe dispozitivul dvs. Data viitoare când veți vizita acel site, în loc să vă cunoască din nou, își va aminti anumite caracteristici despre dvs. Alte trackere iau forma unor scripturi ascunse pe site-uri web – uneori într-un singur pixel – și rulează în fundal, înregistrând lucruri precum adresa dvs. IP. Unele trackere vă urmăresc de la site la site și vă urmăresc clickurile și alte activități pe măsură ce navigați.

Acum, când dispozitivele noastre (de uz casnic) sunt conectate și la internet, acest număr ar trebui să crească. Ceasurile noastre inteligente urmăresc pașii și ritmul cardiac și trimit aceste date înapoi companiei care le-a produs; Asistenții noștri vocali ne ascultă activ comenzile, înregistrează și stochează ceea ce le spunem; Contorele inteligente de energie urmăresc și stochează consumul de energie; Este posibil ca telefoanele noastre să înregistreze în liniște locațiile noastre și să trimită aceste date diferiților dezvoltatori de aplicații și producători de telefoane.
Colectarea datelor nu este nimic nou. Timp de secole, oamenii și-au înregistrat poveștile pe pereții peșterilor, le-au gravat în pietre sau le-au documentat pe hârtie. Ceea ce diferențiază culegerea de date digitale este că a devenit uzuală stocarea unor cantități mari de date pentru perioade lungi de timp și conectarea datelor existente la surse de date noi. În consecință, datele despre locație pe care le partajați astăzi cu aplicația dvs. de hărți ar putea fi utilizate pentru a obține informații despre rutine, peste ani. Și pe măsură ce mai multe aspecte din viețile noastre s-au mutat online, a devenit posibil să nu doar să înregistrăm și să stocăm scrierile și comunicările noastre, ci și să colectăm date despre cât de des comunicăm, de câte ori deschidem un anumit site web sau căutăm un anumit termen. Aceste date despre date se numesc metadate.

De la firimituri la profiluri

Pe cont propriu, fiecare firimitură digitală dezvăluie foarte puțin despre tine, dar atunci când sunt puse împreună pot fi folosite pentru a crea profiluri extinse ale tale: cine ești, cu cine relaționezi, preferințele tale, interesele tale, obiceiurile tale, obiceiurile persoanelor dragi și modul în care interacționezi cu diferitele servicii digitale pe care le utilizezi în fiecare zi. Gândește-te la ele ca la reprezentări virtuale ale tale.

Cum apar aceste profiluri? În unele cazuri, platformele digitale pe care le folosești pentru a comunica cu prietenii tăi pot acumula atât de multe informații despre tine încât pot crea profiluri extinse ale tale, fără nicio sursă de date externă. Vor folosi ceea ce le oferi sub formă de postări, mesaje, aprecieri și repostări. În alte cazuri, așa-numiții brokeri de date parcurg traseele firimiturilor digitale pe care le lași online și le combină cu surse de date publice și informații pe care le cumpără de la alți acumulatori de date, cum ar fi companiile de carduri de credit.

Pentru moment, avem puțin control asupra profilurilor create despre noi. De multe ori nu știm cine creează aceste profile, dacă acestea sunt corecte (de multe ori nu sunt) și avem puține modalități de a corecta erorile pe care le pot conține. Acest lucru este deosebit de problematic atunci când aceste surse de informații stau la baza deciziilor dacă ar trebui sau nu să putem accesa servicii specifice (împrumuturi, locuințe etc.).

Cum sunt folosite datele despre noi

Publicitate

Cea mai obișnuită utilizare pentru astfel de profiluri este publicitatea. Ai primit vreodată un anunț online pentru încălțăminte, la câteva momente după ce ai căutat online o pereche nouă de cizme? Nu este un accident. Urmărirea datelor pe care le lași online este utilizată pentru a descoperi cu ce anunțuri e cel mai probabil să interacționezi sau ce produse e cel mai probabil să achiziționezi.

Atenție

Platformele de socializare vor să continui să interacționezi și vor folosi datele despre tine pentru a înțelege cum să te țină legat de serviciile lor. Pe baza a ceea ce ți-a plăcut sau ai postat anterior, acestea îți vor oferi conținut care este cel mai aliniat cu interesele tale. O parte din acest conținut va fi plătit de agenții de publicitate, astfel încât platforma primește o plată de fiecare dată când faceți clic pe acesta. Acesta este unul dintre motivele pentru care atât de multe platforme sunt în măsură să îți ofere gratuit serviciile ție, utilizatorului.

Îmbunătățirea produselor digitale

Datele sunt, de asemenea, utilizate de furnizorii de servicii digitale (persoanele care construiesc aplicațiile pe care le utilizați) pentru a vă înțelege preferințele și îmbunătăți serviciile pentru a vă satisface mai bine nevoile. De exemplu, dacă apeși pe un buton și apoi închizi site-ul web, se poate concluziona că butonul nu funcționează corect și acest lucru poate fi remediat.

Coordonare

În timpul acestei pandemii COVID-19, guvernele au început să colecteze date despre ratele de infecție și focarele COVID-19. Deși se pot spune multe despre eficacitatea unei astfel de colectări de date, sentimentul general este că cunoașterea a ceea ce se întâmplă pe teren poate ajuta la coordonarea răspunsurilor. Acest lucru este valabil și în alte crize. De exemplu, la scurt timp după un cutremur, informațiile despre densitatea populației sau despre cine era acasă când a avut loc cutremurul permite agențiilor de intervenție în caz de dezastru să aloce eficient resursele disponibile.

Luarea deciziilor (automatizată)

Datele digitale sunt din ce în ce mai utilizate pentru a lua automat decizii. Algoritmii pot fi instruiți cu privire la datele de scanare a ochilor pentru a afla cum să diagnosticheze anumite boli oculare; Recunoașterea facială este utilizată pe scară largă în aeroporturi pentru a evalua automat cine sunteți; Furnizorii de asigurări folosesc date despre nivelul dvs. de venit, prietenii dvs. sau cartierul în care locuiți pentru a calcula prima; Furnizorii de împrumuturi folosesc date similare pentru a vă evalua riscul de credit.

Dacă aceste decizii sunt corecte depinde în mare măsură de întrebarea dacă datele utilizate sunt atât corecte, cât și complete. De exemplu, sistemele de recunoaștere facială antrenate pe fețele albe au probleme cu recunoașterea fețelor oamenilor de culoare. Sau, cineva cu un istoric de credit excelent poate primi în continuare un rating de credit slab atunci când locuiește într-un cartier relativ sărac. Mai multe despre asta în partea de mai jos despre Inteligența artificială.

Evaluarea amenințărilor

Agențiile de securitate utilizează cantități mari de date personale și agregate pentru a determina dacă indivizii reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. În 2013, datele difuzate de Edward Snowden au dezvăluit că Agenția Națională de Securitate a SUA a colectat date despre persoanele care locuiesc în și în afara SUA. ANS spune că are nevoie de aceste date pentru a menține țara în siguranță. Susținătorii confidențialității, pe de altă parte, consideră că această cantitate de colectare a datelor este invazivă și încalcă dreptul cetățeanului la confidențialitate.

Controlul comportamentului

Datele digitale ajută companiile și guvernele să monitorizeze comportamentele utilizatorilor și ale cetățenilor. O astfel de monitorizare poate fi utilizată pentru a încuraja anumite seturi de comportamente (de exemplu, oprirea pentru o lumină roșie), prevenind în același timp altele (de exemplu, postarea de imagini nud pe social media sau comiterea unei infracțiuni). Uneori, controlul ia forma unui imbold ușor, alteori ia forma scorurilor de credit social. Un scenariu în care fiecare cetățean primește puncte pentru comportamente care sunt considerate benefice din punct de vedere social, în timp ce primește puncte negative atunci când se angajează în comportamente inacceptabile din punct de vedere social. Astfel de sisteme cu puncte pot fi apoi utilizate pentru a acorda persoanelor acces la servicii precum locuințe, transport public sau credit.

Responsabilitate

Uneori avem nevoie de date pentru a-i putea trage pe oameni la răspundere. De exemplu, informațiile despre cheltuielile publice ne permit, publicului larg, să detectăm din timp corupția.

Să ne înțelegem pe noi înșine

Cercetătorii, jurnaliștii și alți intelectuali se bazează pe datele digitale pentru a ne ajuta să înțelegem lumea, oamenii, natura, societatea, istoria noastră și așa mai departe. La rândul său, această cercetare ne ajută să vindecăm bolile, să definim politici sau să creăm soluții noi pentru probleme urgente.

Nu totul depinde de tine

Este tentant să ne gândim că datele pe care le împărtășim online sunt doar despre noi și că decizia de a împărtăși lucrurile e o decizie conștientă. Dar de multe ori nu este adevărat.
O mulțime de date sunt comune. Luați datele ADN de exemplu. Puteți decide să vă împărtășiți ADN-ul cu un analist pentru a înțelege mai multe despre trecutul vostru genetic. În acest caz, dezvăluiți și date despre membrii familiei (nenăscuți) care vă împărtășesc ADN-ul. Și nu doar datele genetice sunt comune. Mesajele pe care le trimiteți prietenilor, imaginile care includ mai multe persoane și poveștile pe care le-ați creat ca grup reprezintă toate cazuri de date comune.
Dar chiar și atunci când datele sunt doar despre tine, pot fi folosite pentru a dezvălui și informații despre alții. Dacă un student în vârstă de douăzeci și ceva de ani împărtășește online informații despre preferințele lui muzicale, aceste date pot fi folosite pentru a deduce preferințele muzicale ale altor studenți de douăzeci și ceva de ani. Sau, datele despre venitul tău pot fi utilizate pentru a deduce nivelul general de venit din cartierul în care locuiți.
Chiar și decizia de a nu împărtăși date poate ajunge să vă afecteze: imaginați-vă ce s-ar întâmpla atunci când toți oamenii sănătoși decid să împartă voluntar date despre tiparele lor zilnice de exerciții cu companiile de asigurări de sănătate. Este posibil să primească unele avantaje în schimbul acestor date. Dumneavoastră, o persoană nu atât de sănătoasă, decideți să nu împărtășiți date similare de teamă că furnizorul dvs. de asigurări de sănătate va folosi acest lucru împotriva dvs.. Cu toate acestea, dacă nu partajați astfel de date, este posibil ca furnizorul dvs. de asigurări de sănătate să poată deduce deja că aveți riscuri mai mari pentru sănătate și să vă crească costurile.
Uneori nici măcar nu ai ocazia să decizi dacă să distribui sau nu date despre tine. Există multe cazuri în care datele sunt colectate fără știrea dvs. Camerele de pe stradă ar putea să vă înregistreze fără să fiți conștienți și majoritatea metadatelor sunt colectate în tăcere, în fundal. Cum luăm decizii cu privire la acest tip de colectare de date?

De ce este important acum

Trăsăturile de date digitale pe care le colectăm despre noi înșine și despre mediile noastre ar putea servi omenirea și ne pot îmbunătăți viața. Datele despre comportamentele noastre online pot ajuta oamenii de știință să prezică; Datele noastre de condus îi ajută pe ingineri să construiască autoturisme care sunt mai puțin predispuse la provocarea de accidente; Datele despre starea noastră de sănătate ar putea permite noi instrumente de diagnosticare automate. Dar, după cum am văzut, colectarea și utilizarea datelor digitale pot provoca, de asemenea, daune atât indivizilor, cât și societății în general. De aceea, este important pentru noi toți să avem un cuvânt de spus în ceea ce vrem să colectăm, cum dorim ca aceste date să fie utilizate și în ce scop. Și trebuie să avem această conversație chiar acum.
De ce? Am ajuns într-un punct în care capacitatea noastră de a ne implica în societate depinde de utilizarea instrumentelor digitale. Anunțurile de politici publice se fac din ce în ce mai mult pe platformele de socializare, întâlnirile de afaceri s-au mutat pe Zoom și înscrierea la evenimente necesită adesea un cont Facebook. Aceste instrumente oferă multă comoditate și ne ajută să ne conectăm unul la altul chiar și atunci când pandemiile ne țin încuiați în casele noastre. Totuși, dependența noastră de aceste instrumente pentru funcționarea zilnică face, de asemenea, mai dificilă luarea unor alegeri reale cu privire la ce date despre noi vrem să împărtășim și cu cine. Cu alte cuvinte, este posibil ca decizia de partajarea datelor cu o platformă de socializare sau pierderea accesului la prietenii dvs. să nu fie deloc o decizie reală.
În același timp, guvernele, băncile și serviciile noastre digitale se bazează din ce în ce mai mult pe datele pe care le împărtășim online pentru a lua decizii despre noi: decizii despre locul în care trăim, la ce resurse avem acces și dacă suntem eligibili sau nu pentru sprijin guvernamental. Drept urmare, la bine și rău, ceea ce dezvăluim despre noi astăzi poate avea un impact semnificativ asupra vieții noastre mâine.
Întrebarea este atunci cum luăm decizii cu privire la aceste date. Cum captăm valoarea socială și economică a datelor pe care le generăm, reducând în același timp daunele pe care le pot produce? Cine ar trebui să fie însărcinat să decidă ce date sunt colectate și utilizate? Fiecare dintre noi? Vrem ca guvernele noastre să decidă pentru noi? Sau, decizia ar trebui lăsată în mâinile organizațiilor care colectează datele?
În mod similar, cine ar trebui să beneficieze de toate aceste date? Ar trebui companiile să le colecteze și să ne ofere servicii gratuite? Sau ar trebui ca toate aceste date să fie benefice în primul rând binelui public? Vrem să distribuim în mod egal beneficiile datelor? Sau credem că este corect ca unii să primească o parte mai mare din plăcintă?

Există modalități diferite de a privi datele

1. Datele ca resursă privată care poate fi deținută

Poate că ați auzit oameni spunând că datele sunt noul petrol, o resursă care va alimenta următorul val de inovație. Cu excepția facpului că petrolul este extras din lumea naturală, datele sunt extrase din ființele umane și din mediu. Acest lucru ridică întrebarea cine ar trebui să dețină această resursă. Este persoana care o extrage? Sau persoana din care este extras?
În primul caz, datele ar fi deținute de corporații și alte entități care colectează date digitale. Acestea sunt motoarele de căutare, platformele de socializare și asistenții vocali. Ei sunt cei care investesc bani și timp pentru a construi platformele și își oferă adesea serviciile gratuit. De ce să nu le permitem să dețină datele pe care le colectează? Și dacă ar trebui să renunțe la aceste date, ar mai oferi aceste servicii gratuit?
În al doilea caz, datele ar fi deținute de cei despre care oferă informații. Aceștia sunt utilizatorii platformelor și motoarelor de căutare. Dacă companiile vor face bani din datele despre dvs., nu ar trebui să vă bucurați de o parte din profit?
În ambele puncte de vedere, proprietarii de date ar trebui să fie liberi să decidă cine primește accesul la datele lor și ar trebui să poată vinde datele pentru un profit. Odată ce datele sunt vândute, vechiul proprietar își pierde dreptul de a lua decizii cu privire la acestea, iar noul proprietar ajunge să ia aceste decizii. La fel cum cumpărăm și vindem cărți, biciclete sau case.
Lucrurile devin puțin mai complicate odată ce considerăm că datele sunt adesea „extrase” de la mai multe persoane sau dintr-un proces. Cine deține datele în aceste cazuri?

2. Datele ca muncă

Aceasta este o variantă a modelului „datele ca resurse” și susține că crearea datelor este laborioasă: când postați lucruri online, distribuiți imagini sau vă etichetați într-o postare, efectuați în esență o mică activitate (crearea de date) pentru care ar trebui să fiți despăgubit.
Acest punct de vedere se referă la dreptul la compensație pentru date și pune aceste date la dispoziția oricui contribuie la crearea acestora. Cu toate acestea, menționează puțin despre cu se leagă asta de dreptul de a controla datele despre dvs., chiar dacă sunt create de altcineva. De exemplu, atunci când o persoană creează date scriind o poveste despre o altă persoană, ar trebui compensată și aceasta din urmă?

3. Datele ca infrastructură

Wikipedia definește infrastructura ca „setul de structuri și facilități fundamentale care deservesc o țară, un oraș sau o altă zonă, inclusiv facilitățile necesare funcționării economiei sale”. Acestea includ autostrăzi, căi ferate, cabluri de internet și linii telefonice. Având în vedere importanța crescândă a datelor digitale pentru funcționarea societății în prezent, nu este greu să vedem cum am putea să le considerăm ca parte a infrastructurii noastre de bază.

Dintr-o astfel de perspectivă, în loc să lăsăm la latitudinea individului să decidă cum dorește să fie colectate și folosite datele despre el, ne putem uita în schimb la comunități mai mari sau la guverne pentru a determina în mod colectiv cum să punem aceste date la dispoziția publicului. (ca element de bază al infrastructurii). Desigur, la fel cum trebuie luate în considerare nevoile individuale și comune la construirea unui drum, dreptul individului la viața privată, precum și implicațiile externe negative ale colectării și utilizării datelor ar trebui luate în considerare atunci când se iau decizii publice cu privire la date. Cu toate acestea, în acest scenariu, decizia finală ar fi, de exemplu, la oficialii aleși sau la comunitățile și rețelele care se bazează pe date pentru ca societatea sau economia lor să funcționeze.

O complicație cu această viziune este că e ambiguu cine ar trebui să decidă: ar trebui să fie grupuri mici de oameni (de ex. Familia ta) care iau decizii împreună? Sau guvernul tău național? Și s-ar schimba răspunsurile la aceste întrebări în funcție de tipul de date sau de cazul de utilizare?

4. Datele ca deșeuri

Deși există multe motive întemeiate pentru a colecta și utiliza date digitale, unii susțin că răul este mai mare decât binele. Ei compară colectarea datelor cu acumularea de deșeuri nucleare. Așa cum energia nucleară are multe avantaje, deșeul toxic este greu de aruncat și are o durată lungă de viață. Același lucru se poate spune și despre date. În timp ce datele pot fi folosite pentru cercetări în beneficiul binelui public, produsele secundare sub formă de supraveghere și control sunt considerate periculoase (și permanente).

Pe lângă riscul de supraveghere, colectarea și stocarea datelor are și un impact asupra mediului natural. Unii experți au estimat că până în 2025, industria comunicațiilor va reprezenta 20% din totalul consumului de energie. Stocarea datelor și partajarea datelor între servicii reprezintă o mare parte din acest număr. Drept urmare, un argument împotriva stocării și utilizării datelor este că nu avem resursele planetare pentru a le acomoda.
Atunci când privim datele din această perspectivă, un următor pas logic este acela de a restrânge crearea datelor; Pentru a colecta doar ceea ce este strict necesar și a arunca orice altceva.

5. Datele ca reflecția noastră

În loc să vizualizăm datele ca o resursă de exploatat, am putea să le vedem ca o reflectare a lucrului despre care este sunt. Ești reflectat în date despre tine, relațiile tale se reflectă în mesajele pe care le scrii, tiparele de comportament se reflectă în modul în care conduci mașina printr-un oraș. Datele sunt ca o reflecție într-o oglindă.

Atunci când analizăm datele în acest mod, devine mai firesc să ne întrebăm cine ar trebui să controleze această reflecție. Susținătorii drepturilor datelor susțin că toată lumea ar trebui să aibă dreptul de a decide ce vor să dezvăluie despre ei înșiși în orice context dat. Mai mult, nu ar trebui să puteți vinde niciodată aceste drepturi prin vânzarea datelor dvs. Aici viziunea drepturilor de date diferă de perspectiva „noului petrol”: în timp ce resursele pot fi cumpărate și vândute, drepturile fundamentale sunt inalienabile. Asta înseamnă că nu le puteți vinde niciodată, indiferent de câți bani vi se oferă. 

La fel cum nu ar trebui să vă puteți vinde niciodată imaginea în oglindă sau umbra. Și aici lucrurile devin puțin mai complicate odată ce considerăm că datele sunt adesea o reflectare a mai multor persoane sau o reflectare a unui proces. Cine deține drepturile de a decide cu privire la colectarea, accesul și utilizarea datelor în aceste cazuri?

Cine ar trebui să beneficieze de date (digitale)?

Dacă datele sunt atât de prețioase, importante, sensibile … Cine ar trebui să beneficieze de acestea? Există multe opțiuni pe masă:

  1. Persoana despre care sunt datele: dacă sunt folosite date despre mine, ar trebui să mă avantajeze și ar trebui să fie folosite într-un mod care să mă avantajeze – chiar și atunci când acestea vin în detrimentul altcuiva. Această opțiune presupune că datele sunt întotdeauna despre cineva.
  2. Comunități: dacă se utilizează date despre mine, acestea ar trebui să fie benefice pentru comunitatea mea și ar trebui să fie utilizate într-un mod care să fie benefic comunității mele (chiar și atunci când asta reduce beneficiile pentru mine) și să minimizeze daunele aduse acelei comunități și membrilor săi. Aceasta presupune că putem defini o comunitate.
  3. Societate în ansamblu: toate datele ar trebui colectate și utilizate numai în scopuri care să fie benefice societății în general și să reducă la minimum daunele aduse societății și membrilor săi. Aceasta presupune că societatea este relativ omogenă.
  4. Entitatea care colectează și folosește datele: în prezent corporațiile au cele mai multe date. În această opțiune, corporațiile ar trebui să colecteze și să utilizeze datele după cum consideră potrivit. Ele investesc în noi tehnologii și merită să folosească datele pe care le colectează. În această opțiune, datele sunt în mâini private. Uneori, entitatea de colectare este o entitate publică.
  5. Nimeni: nu ar trebui să colectăm date online în primul rând.

Și tu?

Deci, tu ce crezi? Cum ar trebui să considerăm datele noastre? Ca indivizi sau ca societate?

Spre o Sferă Digitală Publică puternică

Ce este și de ce este importantă?

O oportunitate nemaipomenită

Niciodată în istoria omenirii nu am avut acces la atâtea informații. Și modul în care accesăm aceste informații s-a schimbat enorm. Numărul de videoclipuri, cărți și povești pe care le putem vedea, citi și asculta a explodat. Selectăm ce, când și pe ce dispozitiv vedem și citim știri și aflăm informații noi despre lume și despre ceilalți din ea.
Interacționăm direct cu alți cetățeni, cu guvernul nostru, cu companii și cu tot felul de organizații și aproape fără filtru. Acest lucru nu a fost întotdeauna așa.

De la “sfera publică” …

Când vorbim cu familia și prietenii, când vorbim cu colegii, devenim parte a ceea ce poate fi numit „public”. Interacționăm cu altul și ne construim opiniile cu privire la chestiuni importante pentru noi și pentru comunitate. Dar nu suntem singurii care fac asta. Jurnaliștii și guvernele, companiile și asociațiile participă, de asemenea, la discuția despre viitorul comun și pe teme importante pentru societate. Aceasta este ceea ce putem numi „sfera publică”. Este un concept care a fost dezbătut de-a lungul mai multor secole și a cărui semnificație s-a schimbat profund în timp.
În mod tradițional și pe o perioadă lungă de timp, sfera publică a fost definită ca „epoca mass-media”. Aceasta se referea la faptul că ziarele, radioul și televiziunea erau principalele canale ale acestei discuții publice despre viitorul comun. Pentru a ilustra această situație ne putem gândi la o piramidă:

  1. La bază ne găsim „pe tine și pe mine”, cetățeni care discută în familia lor, la locul de muncă etc. În acest spațiu toată lumea trimite „mesaje” (să numim asta un interpret) și „primește” mesaje (să numim asta un „public”). Noi numim asta performanță și rolul publicului.
  2. La mijloc găsim persoane, grupuri și / sau organizații care se reunesc în jurul unor teme specifice, de ex. Mediu sau Internet, de exemplu. Aceste grupuri sunt mai înclinate să trimită mesaje. Majoritatea sunt „interpreți”.
  3. În partea de superioară a piramidei, găsim „mass-media” care produce și distribuie informații și mesaje. Sunt interpreți.

Deci, dacă ai vrea să discuți ceva la scară largă în societate, singura modalitate ar fi să treci prin nivelul mass-media. Iar jurnaliștii au jucat un rol de filtru.

… la “sfera publică digitală”

Răspândirea internetului a schimbat complet această situație: internetul permite fiecărei persoane să publice conținut. Deci, toată lumea este în același timp publicul și interpretul.
Acest lucru este foarte interesant deoarece rupe piramida tradițională a schimbului de informații și deschide o sferă publică foarte vibrantă și plină de viață. Suntem capabili să comunicăm direct cu cetățenii noștri egali, nu numai la nivel local, ci la nivel global. Informațiile interesante, importante, amuzante se pot răspândi aproape fără costuri în întreaga lume.
De exemplu, în timpul crizei COVID, agențiile de sănătate puteau furniza zilnic date și informații actualizate despre pandemie, care au fost transmise pe platformele de socializare, astfel încât miliarde de utilizatori să le poată vedea rapid.

Acest lucru duce, de asemenea, la o provocare de bază care este cea a calității informațiilor: Cum să ne asigurăm că ceea ce citim și vedem online este adevărat? Cum ne asigurăm că nimeni nu este rănit atunci când este online?
Pentru că dacă ceea ce vedem și citim online nu este de calitate, dacă putem fi atacați online, atunci sfera publică digitală încetează să mai fie un loc pentru binele umanității și devine un loc toxic. Un loc periculos.

Haideți să analizăm principalele argumente, întrebări și controverse.

Cum putem sorta cantitatea de informații?

Prima mare întrebare este să înțelegem ce subiecte din cantitatea uriașă de informații de pe Internet sunt interesante pentru comunitatea în general și ar trebui să fie împărtășite mai mult? Și, pe cealaltă parte, care subiecte sunt neinteresante sau chiar dăunătoare și ar trebui împărtășite mai puțin sau deloc?

În zilele noastre, instrumentul principal care ajută la răspunsul la această întrebare se numește algoritm. Un algoritm este un software (un program de computer) care sortează datele automat, fără acțiunea umană. Este scris de oameni, desigur. Dar sortează singur datele.

Deci, în sfera publică digitală, conexiunea dintre emițătorul și receptorul unui mesaj se face printr-un program pe computer. Și o mare parte a acestei conexiuni se realizează prin așa-numitele platforme de socializare și prin motoarele de căutare.
Acest lucru pune din nou problema „paznicului”. În era mass-media, jurnaliștii erau paznicii. În era digitală, paznicii sunt algoritmii și compania care le dezvoltă. Acest lucru a făcut mulți oameni să critice puterea companiilor de tehnologie și a companiilor de socializare.
Pentru o lungă perioadă de timp, acele companii au considerat că nu era rolul lor să modereze conținutul pus pe platforma lor, deoarece acest conținut a fost produs de utilizatori și libertatea lor de exprimare ar trebui protejată. Și este adevărat. Utilizatorii sunt responsabili pentru ceea ce arată și cum arată și pentru ceea ce publică.
În același timp, recentele scandaluri legate de procesele electorale naționale sau existența conținutului dăunător și rasist pe internet au împins companii precum Google, Facebook sau Twitter să ia măsuri și să își afirme responsabilitatea socială și să înceapă să monitorizeze conținutul pus pe platforma lor pentru conținut dăunător.

Unele state și organizații internaționale au început, de asemenea, să reglementeze spațiul digital.

O sferă digitală puterică

Internetul este aici pentru a rămâne. Deci, este foarte important să definim limitele și regulile pe care vrem să le dăm pentru această nouă sferă publică digitală. Suntem într-un moment în care regulile sunt modelate și discutate, testate și îmbunătățite. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de contribuția ta.

Ce crezi? Care este pentru tine diferența dintre public și privat? Există o delimitare clară? Și există o diferență între dimensiunile „analogice” și „online”? Pe baza experienței tale de cetățean, cum ar trebui să arate o sferă publică digitală sănătoasă?

Știri bune, știri rele, știri false, știri reale

Ce este dezinformarea și de ce reprezintă o problemă?

O întrebare foarte importantă atunci când discutăm sfera publică digitală este ceea ce numim adesea „știri false” sau pentru a fi mai precis „dezinformare”. Acestea sunt informații care se bazează pe sau comunică informații greșite empiric cu scopul de a înșela cititorii. Dar nu toate dezinformările sunt false. Unele dezinformări conțin numai sau în mare parte informații corecte, dar informațiile sunt utilizate selectiv în încercarea de a schimba cadrul de referință al dezbaterii și de a influența narațiunea politică selectiv. Aceasta se numește informare greșită.
Dezinformarea este un fenomen foarte vechi. De exemplu, încă din 1275, regele Edward I al Angliei a editat un „act de vorbire sedițios” interzicând oricui „citarea sau publicarea oricăror știri sau povestiri false prin care discordia sau prilejul discordiei pot crește între rege și oamenii lui.”
Problema este că oamenii sunt în special netalentați la a deosebi știrile false de cele reale în absența unor indicii verbale. Fără context, suntem pierduți și tindem să credem orice.
Tendința părtinitoare a oamenilor și deficiențele cognitive ne fac susceptibili la conținutul care apelează la fricile noastre și pare să ne convingă că am avut dreptate tot timpul („Vezi, știam că guvernul ascunde ceva …”, „Vezi, știam că oamenii bogați pot încălca regulile …”.)
Pentru a înrăutăți lucrurile și așa cum am văzut înainte, diferența cheie astăzi este că ne aflăm într-o sferă publică digitală. Dezinformarea:

  • poate fi distribuită cu ușurință (poate chiar să devină virală, adică: să fie partajată exponențial, rapid și pe scară largă);
  • Este instantanee; În momentul în care apeși pe „trimiteți”, este online peste tot
  • Este ieftină: o mare parte a populației poate fi atinsă la costuri minime pentru furnizorul de dezinformare
  • anonimatul și lipsa interacțiunii față în față reduc dorința de a adopta o atitudine de cooperare și intensifică comportamentul și vorbirea agresivă.

Libertatea de exprimare și limitele sale

Libertatea de exprimare, care este garantată atât în constituțiile naționale, cât și în toate tratatele universale și regionale privind drepturile omului, constituie unul dintre fundamentele esențiale ale societății și una dintre condițiile de bază pentru progres și pentru îndeplinirea de sine a fiecărui individ. Este important să observăm că nu numai informațiile sau ideile cu care toată lumea este de acord sunt protejate, cele care sunt primite favorabil sau considerate inofensive, ci și ideile care pot ofensa, șoca sau deranja. Uneori, acestea chiar au nevoie de protecție specială. Ideile se schimbă în timp și asigurarea faptului că ideile noi pot înflori poate fi benefic pentru toți.

Libertatea de exprimare în sine este un drept cheie offline, cât și online, deoarece, pentru mulți oameni, Internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care aceștia primesc și transmit informații și idei. Activitatea generată de utilizatori permite un schimb de idei fără precedent, instantaneu și (adesea) ieftin și indiferent de frontiere.
Adevărul ar trebui să domnească liber. Dar are nevoie de ajutor. Deoarece publicul global a trebuit să învețe, serviciile de socializare online au fost folosite de actori răi pentru a răspândi dezinformarea. De la SUA la Brazilia, de la Indonezia și Mexic la Kenya, distribuitorii de dezinformare (unii care au fost identificați, unii care rămân anonimi) au încercat să influențeze opinia publică și să atace criticii.
Da, în mod ideal ideile ar trebui să se descurce singure. Ideile proaste care nu mișcă lumea în direcția corectă ar trebui în mod ideal să iasă din topul preferințelor. Dar în vremuri de campanii strategice de dezinformare, deziluzionarea unor părți ale populației cu idei tradiționale despre politică, influența crescândă a manipulatorilor magistrali în politică și ascensiunea mișcărilor naționaliste din întreaga lume, acest lucru nu este suficient. Adevărul are nevoie de ajutor, mai ales că minciunile strategice sunt adesea legate de (sau duc la) încălcări ale drepturilor omului, adesea la scară masivă.

Este dezinformarea o problemă reală?

Studiile privind dezinformarea au rezultate divergente. Pe de o parte, impactul concret al dezinformării este greu de identificat, deși nu este inexistent. Pe de altă parte, actorii de dezinformare par să preia o parte disproporționată a știrilor despre practicile media online. Acest lucru întărește impresia că Internetul poate fi folosit ca un forum eficient pentru dezinformare. Alții susțin că principala amenințare a dezinformării este de a face pe toată lumea să se certe mai mult și să aibă mai puțină încredere reciprocă (și în surse de știri de încredere).

Pe de altă parte, încrederea în instituțiile tradiționale – medici, ziare – scade încet și oamenii încep să caute online știri și opinii alternative. Pe de altă parte, diversitatea știrilor și opiniilor online facilitează cititorilor să „scape” de știrile care nu se potrivesc cu părerea lor și să caute știri care să îi facă să se simtă în siguranță și înțeleși prin reafirmarea propriilor credințe (chiar și mai ales atunci când au opinii marginale sau minoritare).

Abordarea dezinformării

Rolul statelor și al guvernelor

Statele au responsabilitatea primară și obligația finală de a proteja drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv în mediul digital. Împreună cu obligația de a-și respecta angajamentele în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului, acestea trebuie să introducă cadre de reglementare, inclusiv abordări de autoreglare sau de coregulare, care să permită tratarea diferențiată a expresiilor online, inclusiv remedii eficiente și adecvate. Dar, prin urmare, nu este suficient ca statele să nu interfereze cu libertatea de exprimare, statele au, de asemenea, o obligație pozitivă de a proteja drepturile omului și de a crea un mediu sigur și favorabil, care să permită tuturor persoanelor „să participe la dezbateri publice și să exprime opinii și idei fără teamă, inclusiv pe cei care jignesc, șochează sau deranjează funcționarii de stat sau orice sector al populației ”(CoE).
Desigur, statele nu sunt singurii actori în asigurarea drepturilor omului online. De asemenea, intermediarii de Internet au obligații în temeiul legislației internaționale și naționale.
Utilizatorii de internet interacționează disproporționat cu conținutul senzaționalist. Jucătorii de pe piața dezinformării folosesc prejudecățile umane și deficiențele cognitive pentru a atrage utilizatorii online în consumul de dezinformare. Înseamnă asta că statele ar trebui să scoată în afara legii dezinformarea și să criminalizeze furnizorii de dezinformare?
Unele dezinformări sunt deja ilegale, dar nu o mare parte din ele. Dacă sunt considerate necesare noi reguli care limitează dreptul de a răspândi neadevăruri, trebuie luate în considerare limitele restricțiilor la libertatea de exprimare.
În acest caz, rolul platformelor care distribuie informațiile devine deosebit de important, chiar și atunci când actorii statali refuză să aplice drepturile omului online sau activează legi menite să abordeze dezinformarea și să suprime disidența.

Rolul platformelor

Așadar: ar trebui să li se permită companiilor să continue dezinformarea, chiar dacă aceasta este distribuită pe scară largă și conduce traficul către site-urile lor și poate fi astfel monetizată? Sau este mai bine – și mai responsabil – să șteargă rapid conținutul care este neadevărat sau dăunător pentru coeziunea socială și să facă în mod clar un pas din nouspre comportament neautentic coordonat, așa cum au început să facă cu succes marile companii de social media?
Oamenii își pot folosi propria opinie pentru a analiza veridicitatea conținutului. Dacă conținutul este șters, poate apărea impresia că o platformă este părtinitoare din punct de vedere politic. În timp ce platformele pot șterge conținutul conform condițiilor lor de furnizare a serviciilor, există adesea o tensiune între aceste legi și legislația națională care trebuie rezolvată. Unele conținuturi sunt ilegale în anumite țări și legale în altele. Este foarte dificil să se demonstreze că un anumit conținut este greșit și chiar dacă este corect, poate fi periculos din punct de vedere social dacă schimbă cadrul de referință care conține doar „adevăruri” foarte selective.
Dar este o idee bună ca platformele să evalueze corectitudinea conținutului și credibilitatea autorilor săi și să marcheze conținutul ca atare? Duce acest lucru la mai multă încredere – sau utilizatorii se simt lipsiți de drepturi și chiar mai puțin încrezători în platformă? Ștergerea conținutului problematic nu este cea mai bună soluție.
De ce să nu coopereze cu verificatorii de știri și să ofere notificări conținutului care poate fi problematic? Atunci cititorii pot vedea imediat dacă o știre este de fapt falsă și ce nivel de încredere merită autorul unei postări sau videoclip. Utilizatorii pot fi invitați să contribuie la acest exercițiu de verificare a faptelor/știrilor. Companiile de social media pot folosi apoi algoritmi pentru a semnala informațiile greșite și pentru a descuraja partajarea. Dacă utilizatorii aleg să împărtășească un conținut problematic, aceștia sunt informați imediat. Linkurile pot conduce utilizatorii la o corecție, cum ar fi un studiu de încredere pe această temă sau un articol de la o organizație de știri de prestigiu.

Ar trebui utilizatorii să fie responsabili?

O altă soluție este de a oferi utilizatorilor responsabilitatea. La final, orice cetățean ar trebui să fie responsabil pentru ceea ce împărtășește și vede online. Deci, de ce să nu ne concentrăm pe educarea cetățenilor pentru a spune când o știre poate fi dezinformare? Dacă cetățenii au posibilitatea de a raporta cu ușurință conținutul îndoielnic, poate vor lua măsuri și, prin inteligență colectivă, Dezinformarea va intra în clasamentul algoritmilor.
În afară de o posibilitate tehnică, cetățenii ar putea fi sprijiniți de programe de educație de „alfabetizare digitală” care le-ar permite să judece și să filtreze mai bine informațiile pe care le văd online și să judece mai bine conținutul pe care îl publică ei înșiși.

Dar societatea civilă și mass-media?

O altă abordare este să ne bazăm pe rețeaua de stakeholderi care lucrează în domeniul informației. Așadar, poate jurnaliștii ar trebui să ajute la filtrarea fluxului de informații. Asta i-ar face din nou paznici. Dar poate că i-ar face și cea mai bună apărare împotriva Dezinformării. Jurnaliștii au început astfel de inițiative în întreaga lume și construiesc platforme de verificare a faptelor.

Deci, ce instrumente ar trebui să implementăm?

Am prezentat principalele elemente ale sferei publice digitale și oportunitățile și amenințările pe care le prezintă.
Pentru tine: Căror instrumente ar trebui să le acordăm prioritate? Care sunt avantajele și dezavantajele lor?

Guvernarea inteligenței artificiale

Ce este Inteligența Artificială și de ce este importantă

Dincolo de entuziasm

Inteligența artificială (IA) și Învățarea Automată (ÎA) sunt două concepte care sunt folosite foarte mult în aceste zile. Aceste tehnologii sunt descrise fie ca soluția care va salva lumea, fie ca ultimul pas înainte de apocalipsă. Dar, pentru a fi adevărat, există o discuție reală despre ceea ce sunt de fapt aceste tehnologii și ce pot face cu adevărat sau vor putea face în viitor.
Mulți au încercat să definească termenul IA, cu toate acestea, nu există încă o definiție cu care toată lumea este de acord. Adesea, definițiile sunt foarte vagi, ceea ce face dificilă înțelegerea despre ce este de fapt IA. De exemplu, într-o definiție generală adesea citată, IA este descrisă ca „o tehnică care permite sistemelor de calcul să imite orice tip de inteligență”. Simplificat, aceasta înseamnă că un computer este capabil să rezolve probleme specifice. Deși există multe idei mistice și științifico-fantastice despre IA, astăzi, doar problemele foarte bine definite pot fi rezolvate de sistemele de IA. Acest câmp este adesea denumit IA specifică. În comparație cu IA specifică, IA generală se referă la sisteme care pot îndeplini orice sarcină inteligentă pe care un om ar putea să o îndeplinească.
Deoarece IA generală este încă mai aproape de domeniul științifico-fantastic decât de realitate și foarte ipotetică, vom rămâne la aplicațiile IA specifice care pot fi deja identificate. De ce este atât de greu să găsești o definiție care să fie larg acceptată? Motivul este că până acum, nici măcar inteligența umană nu a fost definită în mod corespunzător. Să nu vorbim despre inteligența animalelor. Gandeste-te la asta. Ce consideri că este cu adevărat inteligent? Pe lângă problema inteligenței în sine, există și un dezacord cu privire la ceea ce cuprinde IA. În timp ce unii se referă la IA ca o abordare tehnică, alții o definesc ca o combinație de software, hardware și date. În orice caz, IA cuprinde diverse instrumente și metode.

Domeniile actuale de aplicare a IA

Să analizăm pe scurt câteva domenii de aplicare cu care s-ar putea să fiți familiarizați.

  • Recunoașterea vorbirii: Siri de la Apple și Alexa de la Amazon includ ambele sisteme inteligente. Aceste sisteme folosesc IA pentru a recunoaște intrările vocale.
  • Personalizare: mai multe servicii online precum platformele de socializare sau Netflix și Amazon folosesc IA pentru a personaliza conținutul prezentat pe paginile web. Serviciile online învață din comportamentul anterior al dvs. și al altui utilizator, de ex. urmărind doar thriller-uri sau cumpărând în primul rând romane SF. În consecință, vi se recomandă conținut care se potrivește cel mai probabil interesului dvs.
  • Filtrarea e-mailurilor: serviciile de e-mail folosesc IA pentru a distinge, de exemplu, spam-ul și e-mailurile relevante. Unii furnizori de servicii chiar filtrează e-mailurile primite pe care le consideră publicitate sau cu privire la rețelele sociale în folderele de e-mail corespunzătoare.
  • Screeningul solicitanților: Unele companii care primesc o mulțime de aplicații pentru angajare folosesc IA pentru a filtra aplicațiile relevante de aplicațiile mai puțin relevante. IA vă ajută să faceți o preselecție a aplicațiilor primite.
  • Diagnosticul clinic: în medicină, IA este din ce în ce mai utilizată pentru a susține activitatea medicilor în diagnosticul lor.

Desigur, există mult mai multe domenii de aplicare. Unele dintre ele au un impact incredibil de pozitiv asupra indivizilor și societății în ansamblu și aduc mari oportunități. Cu toate acestea, în alte aplicații se dovedește că IA discriminează și dezavantajează anumite grupuri de oameni. Vom analiza acum de ce astfel de aplicații pot duce la probleme de responsabilitate, părtinire, transparență, calitatea datelor sau alte probleme etice. Pentru a face acest lucru, ne vom concentra mai întâi pe ÎA, căruia IA își datorează boom-ul în ultimii ani.

Ce este Învățarea Automată?

Ca un anumit tip de IA, ÎA este mult mai ușor de definit. ÎA se referă la algoritmi și tehnici care învață singuri atunci când li se oferă date, observații și interacțiuni cu lumea înconjurătoare. Să începem cu începutul.

Algoritmii sunt instrucțiuni pentru rezolvarea unei sarcini. Programatorii scriu algoritmi pentru a spune unui computer cum să rezolve o problemă. Acești algoritmi construiesc în esență lumea digitală. Având în vedere reguli și instrucțiuni, algoritmii organizează datele și ne furnizează servicii și informații.
Algoritmii ÎA sunt un anumit tip de algoritm. În loc să fie programați de programatori umani, algoritmii ÎA învață singuri printr-o abordare statistică. Aceasta înseamnă că algoritmii ÎA sunt capabili să ajusteze parametrii inițiali ca răspuns la intrările lor și să își dezvolte propriile reguli, construind o reprezentare statistică a mediului care le e dat. Acești algoritmi nu conțin reguli pas cu pas, mai degrabă instrucțiuni despre cum să „înveți” și despre cum să anulezi parametrii. Acest proces de învățare este adesea numit și antrenarea unui algoritm ÎA. Algoritmii ÎA sunt deosebit de buni la identificarea tiparelor în seturi de date foarte mari, datorită abordării lor statistice. Această caracteristică ne permite să folosim computerele pentru sarcini noi care altfel ar fi fost prea complicate sau chiar imposibil de codificat manual. În ultimul deceniu, progresele în ÎA au condus la îmbunătățiri mari în domeniile de aplicare în care problemele sunt rezolvate prin găsirea de modele în seturi de date foarte mari, cum ar fi în cazurile de utilizare menționate mai sus sau în traducere, recunoașterea imaginilor și multe altele.
În timp ce toate ÎA pot fi considerate IA, această afirmație nu este adevărată invers. De exemplu, un calculator obișnuit pentru școală este mult mai rapid în calcularea anumitor ecuații decât o ființă umană medie. Prin urmare, poate fi considerată o aplicație a IA. Cu toate acestea, acest calculator școlar se bazează pe reguli fixate de oameni și nu poate învăța de la sine: nu e un sistem de învățare automată.

Procesul de învățare automată

Datorită rețelei, a limbii și a agendei, suntem astăzi capabili să folosim rețelele sociale, să comunicăm prin e-mailuri și alte platforme, să căutăm informații, să ascultăm muzică, să vizionăm videoclipuri, să cumpărăm bunuri și servicii … Internetul a schimbat și a îmbunătățit activitatea marilor industrii, precum producția, asistența medicală și transporturile, precum și a administrației publice și guvernelor.

Deci, cum funcționează învățarea automată? Și ce înseamnă de fapt să antrenezi un algoritm? Nu vă faceți griji, nu va deveni tehnic. În figura de mai jos, puteți vedea un proces ÎA simplificat cu pași de la colectarea datelor până la aplicarea algoritmului instruit într-un context specific. Deși există mai multe metode ÎA, vom trece printr-o metodă cu exemple pentru a introduce unele procese implicate de obicei în activitate. În general, procesul ÎA al metodei exemplu alese poate fi împărțit în două faze:

  1. În primul rând, algoritmul ÎA trebuie instruit. Rezultatul acestui proces de formare este modelul ÎA.
  2. În al doilea rând, modelul este apoi implementat în zona de aplicație dorită. Rezultatul acestui pas este o predicție, de exemplu, o probabilitate ca un pacient să aibă o tumoare sau probabilitatea ca un solicitant de loc de muncă să fie o potrivire bună pentru companie.

Să analizăm mai detaliat aceste două faze simplificate.

În primul pas al acestei faze de formare simplificată, datele sunt colectate. Datele pot fi colectate de oameni folosind mai multe metode, de exemplu prin realizarea chestionarelor sau realizarea de fotografii, sau, de asemenea, automat (colectate sau generate) de către computere.

În al doilea pas, datele colectate sunt procesate, dacă este necesar. Dacă da, în această parte a procesului datele relevante sunt separate de datele irelevante. Acest pas este adesea numit și preprocesare. Preprocesarea poate însemna, de asemenea, că datele sunt mărite, pentru a avea date mai curate și mai precise. Rezultatul acestui pas este un set bine pus la punct de date de antrenament.

Aceste date de formare sunt apoi utilizate ca element de intrare pentru procesul de instruire propriu-zis. În timpul acestui proces, un algoritm de învățare „învață” din datele de instruire introduse. Învățarea aici se referă la identificarea tiparelor din datele de intrare printr-o abordare statistică și generarea unui nou set de reguli bazate pe tiparele găsite.
În esență, se creează un nou algoritm. Acest nou algoritm este rezultatul procesului de instruire și se numește model ÎA. Un model ÎA este adesea denumit cutie neagră, deoarece, în funcție de algoritmul de învățare ales, este de fapt foarte complicat să înțelegem ce se întâmplă în interiorul algoritmului.

Înainte de a trece la implementarea acestui model ÎA, încă o remarcă: dacă instruiți separat un algoritm de învățare cu trei seturi diferite de date ca intrare, veți primi trei modele ÎA distincte. Aceasta înseamnă că un tip de algoritm de învățare poate fi utilizat pentru generarea de modele ÎA pentru domenii de aplicații foarte diferite, de exemplu, traducerea limbii și predicția bursieră.
După ce modelul a fost instruit, acesta poate fi implementat. Pentru această fază de implementare, noi date sunt luate ca intrare. Apoi se întâmplă magia predicției: modelul pe care l-ați antrenat face o predicție despre noua zonă de aplicație. Aici, este important să ne amintim că orice predicție se va baza întotdeauna pe tiparele găsite în datele de antrenament în timpul antrenamentului.

Uneori, întregul proces ÎA este condus de o singură persoană, uneori există o echipă imensă în spatele acestuia. În funcție de proiect, această fază poate fi încheiată într-un timp foarte scurt sau poate dura foarte mult. În plus, acest lucru se face atât în mediul academic, cât și în industrie. De fapt, există destul de multe tutoriale acolo, așa că, cu ajutorul adecvat, de asemenea, veți fi capabil să instruiți un model ÎA (nu atât de complex) și să îl implementați.

Câteva provocări ale învățării automate

Aplicații ale IA pot fi găsite practic peste tot. Ele oferă un sprijin imens și ajută la ușurarea vieții. Deciziile luate de IA (sau sugestiile de decizie) pot avea, de asemenea, un impact serios asupra vieții oamenilor.

În special, ÎA poate deveni foarte complex și poate oferi multe surse de eroare. De exemplu, pot apărea erori în timpul colectării datelor; imaginați-vă o colectare de date incorectă sau părtinitoare sau o documentare greșită a datelor. În timpul pregătirii datelor, factorii relevanți pot fi eliminați incorect. În timpul procesului de instruire, pot apărea erori în programarea efectivă și în selectarea parametrilor. La aplicarea modelului instruit anterior, se poate întâmpla ca noile date din câmpul de aplicație să nu se potrivească situației anterioare. În cele din urmă, rezultatele pot fi desigur interpretate greșit.

La nivelul societății, un mare pericol este că datele de instruire utilizate pentru procesul de instruire sunt considerate perfecte. Un set de date perfect ar necesita înregistrarea tuturor factorilor posibili care constituie sau influențează o situație. Acest lucru nu este posibil niciodată. Datele sunt întotdeauna doar o reprezentare simplificată a situației, având în vedere un număr limitat de factori. Acest lucru este valabil mai ales atunci când vine vorba de date despre societățile noastre.
Într-adevăr, datele care ar trebui să reprezinte societatea noastră vor include întotdeauna toate problemele și inegalitățile lumii noastre, deoarece acestea există pur și simplu. Aceste structuri (sau tipare) sunt învățate de algoritmul ÎA de învățare și sunt apoi reflectate și în predicția finală. Acest lucru poate duce la predicții părtinitoare în dezavantajul acelor grupuri sociale care sunt, de exemplu, mai puțin reprezentate în setul de date, chiar dacă setul de date ar putea descrie o societate reprezentativă.
Simplu spus: gunoi înăuntru, gunoi afară.

Pentru cazul părtinirii în ÎA, aceasta înseamnă că datele părtinitoare vor avea ca rezultat și predicții părtinitoare. Și pentru că, așa cum s-a menționat mai sus, puterea de bază a ÎA este găsirea de modele în date și derivarea inferențelor, datele utilizate au un rol critic pentru ÎA. De fapt, calitatea rezultatelor din ÎA depinde în mare măsură de calitatea și cantitatea de date. Pentru ca ÎA să ofere rezultate bune, este important ca seturile de date să fie suficient de mari. De obicei, dimensiunea datelor depășește cantitatea de date pe care oamenii ar putea să o analizeze corect. Cu toate acestea, nu este întotdeauna ușor să găsiți seturi de date bune deja disponibile sau să colectați singuri date bune. Acesta este, de exemplu, cazul când vine vorba de fenomene rare sau contexte sociale greu de cuantificat. Când seturile de date fie nu sunt suficient de bune, fie pur și simplu prea mici, rezultatele ÎA pot fi imprecise și pot fi slab calitative. Interesant este faptul că multe progrese în domeniile IA și ÎA nu pot fi atribuite algoritmilor foarte inovatori, în schimb, din cauza cantității mari de date disponibile, modelele IA oferă predicții promițătoare.

Cine este responsabil?

La fel ca IA, ÎA este de asemenea un termen general și cuprinde multe instrumente diferite, de exemplu învățarea profundă. În funcție de instrumentul aplicat, este dificil de înțeles cum un sistem ÎA a ajuns la un anumit rezultat, deoarece logica sistemelor este uneori greu de înțeles. Aceasta este o problemă majoră: cine este responsabil (și de tras la răspundere) pentru rezultatele utilizării IA? Dacă există un accident? Un diagnostic greșit? Sau discriminarea împotriva cuiva?
Transparența poate contribui la asigurarea responsabilității, de ex. cum a ajuns o aplicație de sănătate bazată pe ÎA la o anumită predicție a bolii sau de ce mașina cu conducere automată a luat-o la stânga și nu la dreapta?
Înțelegerea modului în care modelele ajung la rezultatele lor este importantă pentru a determina răspunderea, mai ales în cazul unor decizii greșite sau a unui accident.
Cu toate acestea, multe modele ÎA, cum ar fi algoritmii de învățare profundă, sunt foarte complexe și mai degrabă cutii negre decât orice ceva aproape de transparent, făcând de exemplu probleme de prejudecată greu de rezolvat. Prin urmare, dacă o zonă de aplicație necesită o modalitate clară de identificare a responsabilității, atunci ar putea fi bine să alegeți un instrument ÎA care are o logică mai puțin complicată, chiar dacă poate produce rezultate mai puțin precise. Pe lângă complexitatea modelului, problemele legate de transparență apar și cu secretele de stat sau corporative. Multe procese ÎA sunt secrete și nu pot fi monitorizate de public.
În plus, algoritmii ÎA sunt adesea instruiți doar pentru a rezolva sarcini foarte specifice. Modificări ușoare ale problemei de rezolvat pot veni împreună cu necesitatea recalificării algoritmului pentru noua sarcină. Uneori, instruirea unui algoritm poate dura zile, consumând astfel multă energie și având un impact ridicat asupra mediului. Pentru instruirea algoritmilor complecși, un computer personal obișnuit nu este suficient, deoarece este nevoie de multă putere de calcul.
În concluzie, nu toate contextele, în special nu toate situațiile sociale oferă condiții prealabile bune pentru aplicarea soluțiilor de IA. Datele nu sunt neutre și nu sunt perfecte. Oglindesc, într-o formă simplificată și incompletă, structurile sociale, inclusiv prejudecăți și inegalități structurale. Algoritmul ÎA învață din aceste tipare și generează rezultate pe baza acestor tipare. Modelele ÎA sunt la fel de bune ca datele de instruire pe care au fost instruite și la fel de precise pe cât persoanele care proiectează, programează și aplică modelul au grijă de dezvoltarea și aplicarea corectă a acestuia.

Către reguli de guvernare a IA

Deși lista provocărilor descrise mai sus este departe de a fi completă, problemele menționate exemplifică deja că este necesară o anumită formă de guvernare pentru a evita efectele negative din aplicarea IA. Până în prezent, au existat deja numeroase discuții la nivel național cu privire la modul în care ar trebui guvernată IA. Mai multe țări au lansat strategii naționale de IA și, de asemenea, aproape toate companiile mari și ONG-urile au publicat lucrări despre percepția lor despre bunele practici ale IA.
Multe dintre aceste documente conțin într-adevăr o mulțime de idei și propuneri valoroase. În timp ce aspectele etice ale IA au fost elaborate pe scară largă, implementarea unor astfel de principii este încă un mare semn de întrebare și, din acest motiv, se află în centrul atenției multor instituții de astăzi. Mai mult decât atât, au avut loc discuții naționale, dar Internetul, ca una dintre principalele tehnologii care permit aplicațiile IA, face din IA un lucru global. Din acest motiv, o abordare coerentă, spre deosebire de o combinație de abordări naționale (inclusiv legile privind datele sau confidențialitatea), ar putea asigura tuturor comunităților să simtă beneficii din IA. Acestea fiind spuse, guvernarea IA este încă într-o fază incipientă și discuțiile care includ toate părțile interesate, inclusiv industria, guvernele și utilizatorii, sunt extrem de necesare.
Am dori să vă prezentăm un set de recomandări și să le discutăm. Am ales propunerile de politici ale Grupului de experți ad-hoc (AHEG) către UNESCO, care și-a publicat propunerea de recomandări privind etica IA la mijlocul lunii mai a acestui an. Grupul a formulat următoarele unsprezece propuneri de politici, pe care le-au atribuit a cinci obiective și care ar trebui citite ca recomandări de politici adresate statelor membre. Am ales acest text deoarece UNESCO este o organizație ONU cu acoperire globală.

OBIECTIVUL I: Administrarea etică

  1. Promovarea diversității și incluziunii
    Diversitatea și incluziunea se referă la participarea activă a tuturor statelor membre, la dezvăluirea și combaterea stereotipurilor și inegalităților culturale și sociale în funcționarea sistemelor de IA, precum și a datelor de formare a acestora, la posibilitatea utilizatorilor de a raporta nereguli, la conștientizarea și respectarea diferențelor și normelor culturale locale și internaționale, la reducerea lacunelor de diversitate în dezvoltarea sistemelor de IA și la răspândirea eticii IA în toate forurile relevante.

OBIECTIVUL II: Evaluarea impactului

2. Abordarea schimbărilor de pe piața muncii
Pentru a aborda în mod corespunzător schimbările de pe piața muncii, statele membre ar trebui să ofere programe educaționale adecvate pentru toate generațiile. Acestea includ măsuri de perfecționare și recalificare, dar și reconsiderarea programelor educaționale în general. Pentru a prezice tendințele viitoare, cercetătorii ar trebui să analizeze impactul IA pe piața locală a muncii. Corporațiile, ONG-urile și alte părți interesate ar trebui să se străduiască să realizeze o tranziție echitabilă a angajaților, care sunt cel mai probabil să fie afectați de schimbările de pe piața muncii. În cele din urmă, politicile ar trebui să se adreseze în special populațiilor subreprezentate pentru ca toată lumea să poată participa la economia digitală bazată pe IA.

3. Abordarea impactului social și economic al IA
Pentru a preveni inegalitățile, statele membre ar trebui să prevină orice monopol relevant pentru IA (de exemplu, cercetare, tehnologie, date, piață). În cooperare cu partenerii, educația în domeniul alfabetizării IA ar trebui să reducă inegalitățile de acces digital și decalajul digital. În plus, ar trebui introduse mecanisme de evaluare și monitorizare, precum și politici de etică ale IA sau certificarea sistemului IA. Statele membre ar trebui să încurajeze entitățile private să lanseze măsuri de evaluare a impactului, audit, monitorizare și conformitate etică, cum ar fi schimbul cu diferite părți interesate în guvernanța IA sau introducerea unui responsabil cu etica IA. În plus, strategiile de guvernare a datelor ar trebui să asigure o bună calitate a datelor de instruire.

4. Impactul asupra culturii și asupra mediului
Sistemele de IA ar trebui încorporate pentru a păstra, îmbogăți și înțelege patrimoniul cultural. Ar trebui examinat și abordat modul în care sistemele de IA, cum ar fi asistența vocală sau traducerea automată, influențează limbajul uman și cercetat ce efecte pe termen lung rezultă din interacțiunea cu sistemele de IA. Ar trebui promovate educația IA pentru profesioniștii din profesiile creative, precum și evaluarea și conștientizarea instrumentelor de IA pentru a evita concentrarea. În plus, impactul asupra mediului al sistemelor de IA ar trebui evaluat și redus.

OBIECTIVUL III: Dezvoltarea capacității pentru etica IA

5. Promovarea educației și conștientizării eticii IA
Etica inteligenței artificiale ar trebui încorporată în programele școlilor și universităților, prin care ar trebui promovată colaborarea dintre domeniile tehnologice și societale. În plus, „competențe standard” pentru educația IA ar trebui să asigure dobândirea de competențe de codare, alfabetizare de bază și calcul. Ar trebui promovate programe generale de conștientizare a IA, precum și accesul la cunoștințe privind provocările și oportunitățile. Mai mult, ar trebui cercetat modul în care IA poate fi utilizată în predare. Persoanele cu dizabilități, persoanele din diverse rase și culturi, precum și femeile ar trebui încurajate în special să participe. Cele mai bune practici ar trebui monitorizate și împărțite cu alte state membre.

6. Promovarea cercetării în domeniul eticii IA
Statele membre ar trebui să investească în cercetare în domeniul eticii IA sau să stimuleze investițiile sectorului privat. Trebuie asigurate formarea în etica cercetării a cercetătorilor IA și includerea unor considerații etice în proiectarea cercetării lor și a produsului final (inclusiv analiza, adnotarea și calitatea seturilor de date și sfera rezultatelor). Comunitatea cercetării științifice ar trebui să fie sprijinită atât de statele membre, cât și de industrie, facilitând accesul la date. De asemenea, ar trebui promovată diversitatea de gen în cercetarea și industria academică IA.

OBIECTIVUL IV: Dezvoltare și cooperare internațională

7. Promovarea utilizării etice a IA în dezvoltare
Utilizarea etică a IA ar trebui încurajată de statele membre. Împreună cu instituțiile internaționale, acestea ar trebui să se străduiască să ofere platforme care să permită cooperarea internațională în domeniul dezvoltării IA (infrastructură, finanțare, date, cunoștințe de domeniu, expertiză, ateliere). Mai mult, ar trebui promovate rețelele și centrele de cercetare pentru colaborarea internațională în domeniul cercetării IA.

8. Promovarea cooperării internaționale în domeniul eticii IA
Statele membre ar trebui să efectueze cercetări în domeniul eticii IA prin intermediul instituțiilor de cercetare și al organizațiilor internaționale. Toate entitățile ar trebui să asigure aplicarea egală și echitabilă a datelor și algoritmilor. Cooperarea internațională ar trebui încurajată pentru a combate diferențele geografice sau particularitățile.

OBIECTIVUL V: Guvernare pentru etica IA

9. Stabilirea mecanismelor de guvernanță pentru etica IA
Mecanismele de guvernanță ale IA ar trebui să fie incluzive (participarea diverselor persoane din toate categoriile de vârstă), transparente (supraveghere, verificări de fapt de către mass-media, audituri externe, revizuiri de către foruri), multidisciplinare (examinare holistică a problemelor) și multilaterale (acorduri internaționale). Ar trebui dezvoltat un ecosistem digital pentru etică IA, care să includă infrastructură, tehnologii digitale și opțiuni de partajare a cunoștințelor și să se acorde acces. Mai mult, ar trebui elaborate și utilizate orientări IA cu considerații etice. În cele din urmă, un cadru juridic internațional ar putea fi dezvoltat și implementat pentru a încuraja cooperarea internațională între țări și alte părți interesate.

10. Asigurarea încrederii în sistemele IA
Măsurile de monitorizare a ciclului de viață al unui sistem IA (date, algoritmi, actori) ar trebui implementate de către Statele Membre și entitățile private. Mai mult, ar trebui stabilite cerințe clare pentru transparență și explicabilitate a sistemelor de IA pe baza domeniului aplicației, a publicului țintă și a fezabilității. Prin urmare, cercetarea privind explicabilitatea și transparența ar trebui promovată în special de statele membre prin finanțare suplimentară. Mai mult, dezvoltarea standardelor internaționale pentru niveluri de transparență ar trebui luată în considerare pentru a permite o evaluare obiectivă și determinarea conformității sistemelor.

11. Asigurarea responsabilității, responsabilității și confidențialității
Cadrele de guvernare IA pentru a atinge responsabilitatea și tragerea la răspundere pentru conținut și rezultate pe tot parcursul ciclului de viață al sistemului IA ar trebui revizuite și adaptate. Scopul mai mare este de a asigura răspunderea sau tragerea la răspundere pentru deciziile IA, prin care numai persoanele fizice sau juridice trebuie să fie răspunzătoare și să aibă responsabilitate pentru deciziile IA, nu sistemele IA în sine. Ar trebui stabilite norme care acum nu existentă cu actori din întregul spectru al ecosistemului IA. Ar trebui introduse măsuri specifice care accelerează dezvoltarea de noi politici și legi. Vătămările cauzate de sistemele de IA ar trebui investite, reparate și pedepsite. În plus, dreptul fundamental la viață privată ar trebui să fie asigurat prin măsuri adecvate și persoanele ar trebui să poată profita de conceptul „dreptul de a fi uitat”, care include posibilitatea de a supraveghea utilizarea propriilor date private și opțiunea de ștergere a acestora. Datele de identificare personală ar trebui să fie supuse unei securități ridicate. În cele din urmă, ar trebui adoptată o abordare Comună a datelor. Acest lucru ar promova interoperabilitatea seturilor de date și ar permite standarde înalte în supravegherea colectării și utilizării.

Și tu?

Îți vine să folosești IA și ÎA începând de mâine? Care sunt speranțele și temerile tale majore cu privire la această tehnologie revoluționară? Ce politici ar trebui prioritizate? Hai să discutăm despre asta.

Privind spre viitor

Cine ar trebui să aibă grijă de Internet?

Ce este „guvernarea” și de ce contează

Guvernarea poate fi pur și simplu definită ca un proces de luare a deciziilor. Are două componente: cine este implicat și care este rolul tuturor.
Prin urmare, trebuie să înțelegem cine ce rol joacă. De ce este important acest lucru? Pentru că deciziile luate au un impact asupra noastră a tuturor și a generațiilor viitoare.
Odată cu creșterea popularității internetului, au apărut o serie de probleme. Nu există nicio îndoială că problemele internetului de astăzi sunt complexe și intercalate. De exemplu, pentru a proteja drepturile consumatorilor noștri, trebuie să existe o legislație care să responsabilizeze companiile pentru orice încălcare. Guvernele trebuie să aibă grijă ca, în timp ce protejează consumatorii, nu înăbușă eforturile companiilor de a investi în noi infrastructuri și tehnologii, întrucât acest lucru conduce la dezvoltare. Companiile trebuie să poată obține profituri, dar acest lucru nu ar trebui să vină în detrimentul drepturilor noastre la confidențialitate sau a siguranței datelor noastre personale. Dacă datele noastre sunt furate de infractori, forțele de ordine au nevoie de instrumente pentru a putea depista infractorii în orice țară sunt și pentru a-i aduce în fața justiției, respectând în același timp confidențialitatea noastră și confidențialitatea comunicărilor noastre.
În mod similar, îmbunătățirea securității internetului necesită legi dure, agenții de aplicare a legii bine echipate, o cultură a responsabilității corporativă mai puternică și campanii pentru educarea utilizatorilor despre cum să se protejeze și să se comporte responsabil online. Dacă ne concentrăm doar pe un aspect, precum partea juridică, pierdem alte domenii care fac parte, de asemenea, din soluție.
Există, de asemenea, o chestiune de amploare: mulți jucători sunt dispuși să abordeze problemele la nivel global, știind că soluțiile globale contribuie la progresul progresului. Acest lucru nu este ușor: în timp ce guvernul unei țări decide asupra politicilor care se aplică la nivel național, politicile regionale și globale necesită un acord larg. Și dimpotrivă, multe subiecte pot fi mai bine rezolvate la nivel local, cu actori de la sol.

Guvernarea Internetului 101

Părțile interesate folosesc diverse instrumente pentru a aborda sau pentru a reglementa problemele legate de Internet și pentru a contura dezvoltarea viitoare a internetului. Aceștia consultă alți jucători, adoptă reguli, folosesc cantități enorme de date pentru a-i ajuta să ia decizii solide și se bazează pe experiențe din alte domenii ale vieții de zi cu zi, care sunt guvernate într-un fel sau altul.
Întrucât problemele legate de Internet sunt foarte complexe, deciziile sunt uneori dificil de obținut. Guvernele pot fi reticente în consultarea altor jucători, deoarece de multe ori consideră că dețin responsabilitatea principală pentru guvernarea internetului. Companiile folosesc uneori argumentul investițional pentru a contracara orice încercare a guvernelor de a crea noi reglementări. Societatea civilă nu reușește uneori să înțeleagă că companiile au un singur fundament, acela de a face bani. Comunitatea tehnică susține uneori argumentele companiilor doar pentru că mulți „tehnici” sunt angajați de marile companii. Iar propunerile și sugestiile mediului academic sunt uneori dificil de implementat (deși pot arăta grozav pe hârtie).
De-a lungul anilor, jucătorii au creat multe soluții pentru a ajuta la depășirea acestor provocări. Soluțiile sunt adesea mânate de valori și idealuri, cum ar fi nevoia de a respecta drepturile omului sau nevoia de a face internetul și tehnologia accesibile tuturor. Unele dintre aceste idealuri pot fi găsite în documente sau convenții, convenite de guvernele din întreaga lume. Altele sunt dezvoltate de organizații internaționale și organizații ale societății civile, bazate pe o privire în detaliu asupra a ceea ce a funcționat și ceea ce nu. Pe scurt, există deja multe cadre, modele și mecanisme pentru a aborda principalele probleme. Și amintiți-vă, de asemenea: jucătorii au propriile nevoi și interese, care sunt adesea „sub capotă”.
Unul dintre cele mai mari mecanisme de guvernare a Internetului se numește Forumul de Guvernare a Internetului. Este un proces sub umbrela Organizației Națiunilor Unite care invită părțile interesate la nivel local, național, regional și global să se adune și să discute despre direcția comună de urmat. În fiecare an, timp de 15 ani, s-a organizat o adunare globală a tuturor acestor actori și multe adunări naționale. Anul acesta, Forumul Global pentru Guvernarea Internetului va avea loc online.
Până acum, cetățenii „de pe stradă”, neimplicați în subiectele de interes, nu făceau parte din această discuție. Acest lucru este pe cale să se schimbe odată cu Dialogul Global al Cetățenilor privind Viitorul Internetului!

Noi, Internetul

Sperăm că acest rezumat informativ ți-a oferit o imagine de ansamblu decentă a modului în care funcționează internetul, actorii săi, rolurile lor și întrebările majore care sunt pe masă în anii următori.
Un lucru e sigur: modul în care va evolua internetul va afecta pe toată lumea, inclusiv pe cei care nu sunt încă conectați și chiar generațiile viitoare.
Acesta este motivul pentru care cetățenii ar trebui să aibă un cuvânt de spus și de ce noi, în calitate de organizatori, coordonatori și parteneri ai Dialogului Global al Cetățenilor privind Viitorul Internetului, suntem atât de bucuroși să te avem alături de noi.

Noi suntem internetul.

Vocabular

A-C

Algoritmi: Un proces sau un set de reguli care trebuie urmate în calcule sau alte operațiuni de rezolvare a problemelor, în special de către un computer.
Stratul de aplicație: în programarea rețelei de calculatoare, stratul de aplicație este un strat de abstractizare rezervat protocoalelor și metodelor de comunicații conceput pentru comunicații proces-la-proces pe o rețea de calculatoare de tipul Protocol de Internet.

Browser – scurt pentru “browser-web”: aplicație software utilizată pentru localizarea, recuperarea și afișarea conținutului pe World Wide Web, inclusiv pagini web, imagini, videoclipuri și alte fișiere. Serverul web trimite informațiile înapoi către browser, care afișează rezultatele pe dispozitivul compatibil cu Internet care acceptă un browser. Cele mai populare trei browsere desktop de astăzi, conform Net Marketshare (iunie 2019), sunt Chrome (66,46%), urmat de Firefox (9,50%), Microsoft Internet Explorer (8,84%) și Edge (4,71%). Alte browsere importante includ Apple Safari, Sogou Explorer și Opera.

Cloud computing: practica utilizării unei rețele de servere la distanță găzduite pe Internet pentru a stoca, gestiona și prelucra date, mai degrabă decât un server local sau un computer personal.
Cipul unui computer: Un mic circuit integrat, de obicei instalat pe un computer personal sau alte dispozitive electronice.

Spațiu cibernetic (virtual): Lumea computerelor virtuale și, mai precis, un mediu electronic folosit pentru a forma o rețea globală de calculatoare pentru a facilita comunicarea online. Caracteristica principală a spațiului virtual este un mediu interactiv și virtual pentru o gamă largă de participanți.

Securitate cibernetică: Lucruri care sunt făcute pentru a proteja o persoană, organizație sau țară și informațiile computerului acestora împotriva infracțiunilor sau a atacurilor efectuate utilizând internetul. Este protecția sistemelor conectate la internet, inclusiv hardware, software și date, împotriva atacurilor cibernetice.

Atac cibernetic: Orice tip de manevră ofensatoare care vizează sisteme informatice, infrastructuri, rețele de calculatoare sau dispozitive de calculatoare personale.
Societate civilă: Toți actorii, asociațiile; organizațiile, mișcările, lobby-urile, grupurile de interese, grupurile de reflecție etc., mai mult sau mai puțin formale, care au un caracter neguvernamental și non-profit. Constituie o formă de autoorganizare a societății în inițiative cetățenești în afara statului sau a cadrului comercial. Obiectivele sale se bazează pe interesul general sau colectiv în diverse domenii: socio-politic, solidar, umanitar, etic, legal, de mediu, științific, cultural etc.

D-H

Dată : Datele sunt informații distincte, de obicei formatate într-un mod special. Toate software-urile sunt împărțite în două categorii generale: date și programe. Programele sunt colecții de instrucțiuni pentru manipularea datelor. Strict vorbind este o singură bucată deF informație.

Stocarea datelor: Stocarea datelor este un termen general pentru arhivarea datelor în forme electromagnetice sau în alte forme pentru a fi utilizate de un computer sau dispozitiv. Diferite tipuri de stocare a datelor joacă roluri diferite într-un mediu de calcul. În plus față de formele de stocare a datelor hard, există acum noi opțiuni pentru stocarea de date la distanță, cum ar fi cloud computing, care pot revoluționa modurile în care utilizatorii accesează datele.

Dezinformare: Informații false răspândite în mod deliberat și adesea ascuns (cum ar fi plantarea zvonurilor) pentru a influența opinia publică sau a ascunde adevărul.

Email : Poșta electronică (prescurtată „e-mail” sau, adesea, „e-mail”) este o metodă de stocare și redirecționare a compunerii, trimiterii, stocării și primirii mesajelor prin intermediul sistemelor de comunicații electronice.
Știri false: Tipul de propagandă care constă în dezinformare deliberată sau înșelăciuni răspândite prin intermediul mass-media de știri tradiționale (tipărite și difuzate) sau pe rețelele sociale online. În ultimii ani, fenomenul știrilor false s-a răspândit pe web. Știrile false pot fi propagate în diferite scopuri. Unele sunt destinate să inducă în eroare cititorul sau să influențeze opinia acestuia asupra unui anumit subiect. Altele sunt realizate de la zero cu un titlu atrăgător pentru a crește numărul de vizitatori pe un site.

5G – A cincea generație de wireless : Cea de-a cincea generație wireless (5G) este o arhitectură de rețea fără fir care își propune să crească viteza de comunicare a datelor de până la trei ori în comparație cu predecesorul său, 4G.

Libertatea de exprimare: puterea sau dreptul unui individ de a-și exprima opiniile fără cenzură, reținere sau pedeapsă legală.

Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR: GDPR este un regulament din legislația UE privind protecția datelor și confidențialitatea pentru toate persoanele din Uniunea Europeană (UE) și Spațiul Economic European (SEE). GDPR își propune în primul rând să ofere indivizilor control asupra datelor lor cu caracter personal și să simplifice mediul de reglementare pentru afaceri internaționale prin unificarea reglementărilor în cadrul UE. GDPR a fost adoptat la 14 aprilie 2016 și a intrat în vigoare începând cu 25 mai 2018. Întrucât GDPR este un regulament, nu o directivă, este direct obligatoriu și aplicabil, dar oferă flexibilitate pentru anumite aspecte ale regulamentului, care pot fi ajustate de statele membre.

Programul global de intrare (US): Global Entry este un program vamal și de protecție a frontierelor (CBP) al SUA care permite trecerea rapidă pentru călătorii pre-aprobați, cu risc redus, la sosirea în Statele Unite. Membrii intră în Statele Unite prin chioșcuri automate în aeroporturile selectate. Călătorii trebuie să fie pre-aprobați pentru programul Global Entry. Toți solicitanții sunt supuși unei verificări riguroase a antecedentelor și a unui interviu în persoană înainte de înscriere și orice încălcare a termenilor și condițiilor programului va avea ca rezultat o acțiunile adecvate de pedepsire și încetarea privilegiilor de membru ale călătorului.

Hacking: Hacking-ul se referă, în general, la activitatea de utilizare a unui computer pentru a accesa, fără permisiune, informațiile stocate pe un alt sistem informatic sau pentru a răspândi un virus computerizat. Persoana angajată în activități de hacking este cunoscută sub numele de hacker. Dar hacking-ul se poate referi și la activități non rău intenționate, de exemplu, anumite corporații angajează hackeri ca parte a personalului de sprijin: hackerii își folosesc abilitățile pentru a găsi defecte în sistemul de securitate al companiei, prevenind astfel furtul de identitate și alte infracțiuni legate de computer.

Hardware: Hardware este un termen cuprinzător care se referă la toate părțile fizice care alcătuiesc un computer. Dispozitivele hardware interne care alcătuiesc computerul și se asigură că este funcțional se numesc componente, în timp ce dispozitivele hardware externe care nu sunt esențiale pentru funcțiile computerului sunt numite periferice. Fără hardware, computerul nu ar exista și software-ul nu ar putea fi utilizat. De exemplu, o cameră web este un hardware extern periferic.

HyperText Transfer Protocol (HTTP): HTTP înseamnă Protocol de Transfer HyperText. HTTP este protocolul de bază utilizat de World Wide Web și acest protocol definește modul în care sunt formatate și transmise mesajele și ce acțiuni ar trebui să ia serverele web și browserele ca răspuns la diferite comenzi.

HTML – pe scurt Limbaj de Marcare Hypertext: Limbaj de marcare utilizat în mod obișnuit pentru crearea paginilor web și pentru pregătirea informațiilor pentru afișare într-un browser web. Acesta oferă un mijloc de a descrie structura informațiilor bazate pe text într-un document prin denumirea anumitor texte ca titluri, paragrafe, liste și așa mai departe și pentru a completa textul respectiv cu forme interactive, imagini încorporate și alte obiecte. HTML este scris sub formă de etichete (cunoscute sub numele de tag-uri), înconjurate de semne mai mici decât (<) și mai mare decât (>)

I-O

Guvernarea Internetului: Proces de luare a deciziilor și acțiunilor legate de Internet și cum funcționează. Gestionarea internetului, subliniind perspectivele juridice, sociale, lingvistice și economice ale internetului, pe lângă baza sa tehnică.

Protocol de Internet: Protocolul de comunicații care permite atribuirea unui identificator unic unui computer, pe care îl numim adresa IP, care identifică locația unui dispozitiv pe Internet.

Internetul Obiectelor: Propus pentru prima dată de Kevin Ashton în 1999, Internetul obiectelor ar atribui un identificator unic fiecărui obiect unic identificabil, oricât de mic sau mare ar fi, într-o structură asemănătoare internetului. Este interconectarea prin Internet a dispozitivelor de calcul încorporate în obiecte de zi cu zi, permițându-le să trimită și să primească date. Cu alte cuvinte, este materializarea internetului în lumea reală. Se referă la toate obiectele, mașinile, clădirile și alte elemente conectate la o rețea fizică de internet printr-un cip de computer, senzor, conectivitate la rețea, permițându-le să comunice între ele, să colecteze și să schimbe date.

Legea internațională privind drepturile omului : Legea internațională privind drepturilor omului se referă la acel corp de drept internațional creat pentru a promova și proteja drepturile omului la nivel internațional, regional și intern. Acestea sunt în principal obligații pe care statele sunt obligate să le respecte. Este alcătuit în principal din tratate, acorduri între state și drept internațional cutumiar. Aplicarea legislației internaționale privind drepturile omului poate avea loc la nivel intern, regional sau internațional.

Motoare de căutare pe internet: Un sistem software conceput pentru a efectua căutări pe web (căutare pe Internet), ceea ce înseamnă căutarea pe World Wide Web într-un mod sistematic pentru anumite informații specificate într-o interogare de căutare textuală.

Informare greșită: Informație falsă sau fără acuratețe.

Abordare multistakeholder : Strategie pentru a încuraja acordul între toți stakeholderii implicați, chiar și cu interese divergente, privind domeniul public, guvernele, sectorul privat și societatea civilă. Este o structură de guvernare care urmărește să unească părțile interesate pentru a participa la dialog, la luarea deciziilor și la implementarea soluțiilor la probleme sau obiective comune.

Piețe online: site-uri de comerț electronic unde companii terțe își pot vinde produsele sau serviciile către consumatori. Toate tranzacțiile sunt procesate prin intermediul proprietarilor site-ului web. Cele mai renumite piețe online sunt Ebay, Amazon, Alibaba, …

S-Z

Social media: Site-uri și aplicații care permit utilizatorilor să creeze și să partajeze conținut sau să participe în interacțiuni sociale Facebook, Twitter, Instagram, …

Software: Software-ul, în sensul său cel mai general, este un set de instrucțiuni sau programe care instruiesc un computer să facă sarcini specifice. Software-ul este un termen generic folosit pentru a descrie programele de calculator. Există software de sistem, software de programare și software de aplicație. De exemplu Windows, MacOS și Linux și Software.

Infrastructura de telecomunicații: infrastructura de telecomunicații este un mediu fizic prin care circulă tot traficul de internet. Deoarece infrastructura de telecomunicații este predominant proprietate privată, există o interacțiune puternică între sectorul corporativ, guvernele și organizațiile internaționale în dezbaterile globale. Datele de pe internet pot călători pe o gamă variată de medii de comunicații: fire telefonice, cabluri de fibră optică, sateliți, microunde și tehnologie de telecomunicații mobile.

Organizația Națiunilor Unite : Organizația Națiunilor Unite (ONU) este o organizație internațională formată în 1945 pentru a spori cooperarea politică și economică între țările sale membre. Pe lângă menținerea păcii și securității, alte obiective importante includ dezvoltarea de relații de prietenie între țări bazate pe respectarea principiilor egalității de drepturi și a autodeterminării popoarelor; realizarea cooperării mondiale pentru rezolvarea problemelor internaționale economice, sociale, culturale și umanitare; respectarea și promovarea drepturilor omului; și servind drept centru în care țările își pot coordona acțiunile și activitățile în aceste scopuri.

Panelul de nivel înalt asupra Competențelor Digitale ale ONU: Grupul la nivel înalt al ONU privind cooperarea digitală: Grupul la nivel înalt al cooperării digitale, înființat în iulie 2018, a fost convocat de secretarul general al ONU pentru a avansa propuneri de consolidare a cooperării în spațiul digital între guverne, sectorul privat, societatea civilă , organizații internaționale, mediul academic, comunitatea tehnică și alte părți interesate relevante.

Server Web : Serverele web sunt computere care livrează (servesc) pagini web. Fiecare server Web are o adresă IP și, eventual, un nume de domeniu. De exemplu, dacă introduceți adresa URL http://www.example.com/index.html în browserul dvs., aceasta trimite o cerere către serverul Web al cărui nume de domeniu este example.com. Serverul preia apoi pagina numită index.html și o trimite la browser-ul dumneavoastră.

Tehnologie Wireless : Termen larg care cuprinde tot felul de tehnologii și dispozitive care transmit date prin aer, mai degrabă decât prin fire. Cu tehnologia fără fir, oamenii sau alte entități pot comunica pe distanțe foarte mari. În secolul al XX-lea, se referea în principal la radio, televiziune sau sateliți. În prezent, avem două tehnologii wireless principale: rețeaua WIFI și rețelele de telefonie mobilă.

WIFI (Wireless + Fi) : Tehnologie care permite tabletelor, consolelor de jocuri video, imprimantelor și smartphone-urilor să comunice cu Internetul. Dispozitivele medicale, laptopurile și playere audio digitale utilizează, de asemenea, Wi-Fi.

World Wide Web (WWW) : Colecție de resurse de internet (cum ar fi FTP, telnet, Usenet), fișiere text hyperlink, audio și video și site-uri la distanță care pot fi accesate și căutate de browsere pe baza unor standarde precum HTTP și TCP / IP. Numit și web, a fost creat în 1989 ca o modalitate mai ușoară de a accesa informațiile împrăștiate pe internet.